Impactul normelor EURO 7 asupra industriei auto

Am povestit în urmă cu ceva timp despre ’Fit for 55’, proiectul demarat de Comisia Europeană prin care se dorește o renunțare treptată la autoturismele cu motoare diesel și pe benzină, urmând ca până în 2030 să reducem emisiile cu cel puțin 55%, și implicit, să existe o industrie auto formată în mare parte doar din mașini electrificate.

Ei bine, parte din acest plan erau, până de curând, și actualele norme de emisii cunoscute drept Euro 6. A existat, însă, o schimbare de strategie, despre care UE a vorbit prima dată în noiembrie 2022: Euro 7. Ce înseamnă asta? Comisia Europeană își dorește să actualizeze limitele de emisii bazându-se pe studii recente cu privire la poluare și să perfecționeze modul în care sunt controlate emisiile reale ale mașinilor.

Această decizie vine în urma conștientizării faptului că mașinile cu motoare termice, pe lângă dioxidul de carbon emis, emană și alte substanțe nocive, precum oxizii de azot și particule periculoase. În principiu, asta ar însemna un control mult mai bine reglementat când vine vorba de emisiile generate de frâne și anvelope, care se aplică inclusiv pentru mașinile electrice.

Astfel, o mașină Euro 7 ar trebui să respecte limitele de emisii până la primii 200,00 de kilometri și în primii 10 ani de utilizare. Cum se va monitoriza asta? Cu o serie de senzori montați din uzină pe mașină, ce vor face parte dintr-un sistem numit Sistem de Monitorizare On-board a Emisiilor.

Bun, acum că te-am introdus în context și știi cam care sunt veștile cele mai recente la nivel european, haide să îți spunem și ce ar însemna asta, concret, pentru piața auto. Situația stă cam așa: Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) citează un studiu care arată impactul Euro 7 din punct de vedere financiar. Comparativ cu datele prezentate de Comisia Europeană, acesta ar fi mult mai mare.

Introducerea standardului de emisii Euro 7 ar însemna și o creștere a prețurilor cu cel puțin 2.000 de euro în cazul autoturismelor și utilitarelor cu motoare termice. De altfel, în cazul camioanelor și autobuzelor asta ar fi o creștere de 12.000 de euro. Aceste costuri, atrag atenția reprezentanții industriei, reprezintă doar investiția în echipamente și linii de producție noi – costul pentru clienții finali va fi și mai mare.

Drept răspuns, a venit o declarație semnată de 8 state membre ale Uniunii Europene în care acestea critică modul cum este gestionată situația trecerii la surse de energie sustenabile în industria auto și soluțiile luate, pe care le-au denumit ’nerealiste’. Țările semnatare au fost: Franța, Italia, Cehia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.

Pe scurt, putem concluziona că discuțiile legate de viitorul industriei auto sunt ample și bogate în substraturi. Pe lângă asta, acestea vor avea, cu siguranță, consecințe pentru fiecare stakeholder implicat. Nu știm concret cum anume vor evolua lucrurile, însă putem anticipa că mașinile din 2055 vor purta amprentele regulilor stabilite astăzi cu privire la crearea unui viitor mai sustenabil.

Tu ce părere ai despre Euro 7?

Alte noutăți și sfaturi

Află noutățile noastre precum și cele mai bune sfaturi din domeniul auto.

Top 5 destinații pentru Road Trips de o zi: cele mai bune locuri pentru o evadare rapidă din București
Ai nevoie de o pauză? Ce să ne păcălim; e vineri, normal că da!Într-o lună atât de aglomerată de reduceri, oportunități și zg...
Teo Bighiu 15 noiembrie 2024
Descoperă România prin Road Tripping de Ziua Internațională a Muzeelor
Ce se întâmplă pe 18 mai?E Ziua Internațională a Muzeelor!Prilej de organizare și a vestitului eveniment: „Noaptea Muzeelor”,...
Teodora Dumitroaea 16 mai 2024
Finanțare 1 minut
Cum să alegi finanțarea potrivită pentru mașini cu TVA nedeductibil
Imaginează-ți scenariul: găsești în stocul Auto Big din Iași sau București sau îți aducem pe bază de comandă mașina care îți ...
Teodora Dumitroaea 3 octombrie 2024
Ai o întrebare?